luni, 29 septembrie 2014

Grupul de voluntari - entuziasm si sperante



In data de 2 septembrie am avut ocazia sa ne intalnim la Friends’ Meeting House, 173 Euston Road, London NW1 2BJ cu Sharon Markless , Sarah Pavey si cu David Streatfield. In prima parte a intalnirii s-a prezentat situatia globala a bibliotecilor din Anglia si apoi am facut cunostinta cu reprezentantii School library development group , un grup de voluntari care lucreaza independent de asociatii si institutii si publica lucrari de specialitate,


Tema "grup de voluntari care lucreaza impreuna pentru o cauza comuna" , pentru biblioteci in cazul de fata, nu este foarte apreciata printre cunoscutii mei. Se uita la mine cu oarecare neincredere si rapid gasesc textul de aparare, "aaaa, e vorba de un grup dintr-o alta tara, ei au alte conditii economice , nu si-au pierdut idealurile in grijile zilnice". Deci acest text, nu are pretentia ca va gasi apreciere, este doar un reper ~ se poate si asa~ un model care poate fi urmat de cei care mai au pasiune si entuziasm si doresc sa le materializeze cumva.


Pasiunea impartasita si entuziasmul pentru meserie, nevoia de exprimare si de colaborare, a adus acest grup de bibliotecari din biblioteci scolare impreuna . Lucreaza in institutii diferite, pe pozitii diferite, au idei diferite si nivele de pregatire diferite. S-au definit ca un grup de cercetare, isi impartasesc noutatile din biblioteconomie, invata permanent despre procesul de cercetare. Au deja o vechime de 20 de ani. La inceput se intalneau de 3-4 ori pe an , iar cand au o tema la care lucreaza impreuna se intalnesc de mai multe ori. Mai comunica prin mail pe un grup yahoo. Nu au site, si nici nu isi doresc vizibilitate prea mare. Vizibilitatea si aprecierea e adusa prin rezultatele muncii lor, materialele si studiile pe care le publica.




E grup mic, si pentru a ramane ancorati in mediul profesional se intalnesc uneori cu alte grupuri sau persoane pentru a face schimb de informatii. Fac planuri anuale, exista o forta conducatoare. Pentru anul acesta fiecare a fost de acord sa faca cate ceva, fiecare are un obiect de activitate. Niciodata nu se implica toata echipa dar se creaza echilibru intre intalnirile de proiect si intalnirile simple. Cuvintele care descriu acest grup sunt- ambitie motivatie, energie, prietenie, distractie, cu un singur tel : activitatea de valoare, publicatii importante pentru mediul profesional.


Lucrul in grup presupune riscuri si aduce capacitatea creatoare a individului la limita. Ii ajuta pe fiecare dintre ei, ca oameni, si pot progresa asumandu-si riscurile, invatand lucruri noi, testand in spatiul propriu ideile pe care le au. Afirma cu inscredere ~ sa incerci lucruri noi este important ~

Materialele pe care le scriu, le fac in sistem colaborativ , este important deoarece colaborarea acopera lacunele fiecaruia, si participarea este egala. In grup, fiecare cunoaste punctele slabe si punctele forte ale celorlalti. Grupul e valoros pentru practica individuala , pentru procesul de invatare permanent. Grupul e un mediu sigur din care au fost excluse politica si agendele personale ~E doar practica profesionala.In grup unul in fata celuilalt ne permitem sa devenim vulnerabili, nimeni nu critica cu rautate, e criticat doar rezultatul muncii. Trebuie sa avem incredere unii in altii ca sa construim idei~ ne spunea Sarah Pavey.

Nu isi aduc egourile in grup, toti sunt intr-un proces continuu de reformulare , si atunci se creaza un echilibru intre satisfactia profesionala si ceea ce ofera altora.
Organizatia profesionala a bibliotecarilor din Anglia CILIP i-a invitat sa scie un manual despre alfabetizarea informationala in scolile din Anglia. In loc sa scrie fiecare un capitol au facut cartea impreuna, au criticat-o , s-au distrat. Manualul aparut le-a adus toata investitia inapoi, le-a adus un nume , o reputatie, si acum se pregatesc sa scrie o a doua editie.

Cartea contine materiale bine documentate, studii facute in medii diferite cu metode de cercetare diferite .Au cules date, au discutat, au comparat si evaluat rezultatele Au facut diferite studii din datele pe care le-au cules, manualul lor le spune bibliotecarilor ce sa faca in diferite situatii in care se pot afla la un moment dat. Totul a fost motivat cu date si dovezi . Pentru adunarea materialului de studiu mai folosesc si prietenii si colegii. A trebuit sa fie totdeauna deschisi la comunicare sa nu piarda sustinerea sefilor lor din institutiile in care lucreaza, deoarece mediul de serviciu are propriile reguli si e important ca oamenii sa aiba incredere. Intalnirile lor nu sunt totdeauna vazute cu ochi buni, exista si denigratori dar lucrurile pot sa mearga mai departe. Au ramas permanent independenti financiar, pentru a-si putea pastra independenta de opinie.


Sharon Markless, este coordonatoarea grupului, ea ne spunea ca membrii grupului trebuie sa aiba vointa de a merge mai departe, de a-si dezvolta abilitatile pentru a realiza ceea ce si-au propus. E nevoie sa fie mereu constienti care e imaginea a ceea ce fac si relevanta pentru profesie . Cand lucreaza, toata lumea trebuie sa stie ce are de facut si toata lumea sa contribuie la proces . Coordonatorul nu lucreaza nemijlocit la materiale , evalueaza si isi da cu parerea; face planurile de lucru pe termen scurt , proiecte pe un an sau pe termen lung care pot fi mai multe proiecte care merg paralel.

Sharon recunostea: ~Pentru cresterea generatiei tinere de profesionisti e nevoie de entuziasm . In Anglia nu e o chestiune importanta si de aceea e nevoie de cineva care face ca lucrurile sa se miste inainte intr-un mod altruist.~


un manual

Delia Pantea -

sursa: http://bibliotecibihorene.blogspot.ro/2014/09/grupul-de-voluntari-entuziasm-si.html