marți, 17 ianuarie 2017

Premiul Monica Andriesei pentru merite în activitatea de bibliotecă



        
    MONICA ANDRIESEI (1948-2014) a fost o devotată bibliotecară la Biblioteca Judeţeană George Bariţiu Braşov, unde şi-a început activitatea în anul 1972, la secţia de împrumut carte pentru adulţi. Absolventă a Facultăţii de limba şi literatura română, Universitatea Bucureşti, a urmat cursul de biblioteconomie, sub îndrumarea profesorului Dan Simonescu, un slujitor dedicat al bibliotecilor româneşti, cel ce i-a fost model şi ghid în profesie. La Braşov, a lucrat pentru carte, lectură, bibliotecă şi oameni, ajungând să conducă secţia de împrumut carte (1996, 2001-2006) şi chiar directoare adjunctă de specialitate a bibliotecii (1997-2001). În această calitate, a contribuit la modernizarea bibliotecii, a iniţiat şi coordonat informatizarea completă a secţiei de împrumut, încheiată în 1998, a gestionat cu tact şi fermitate în acelaşi timp acest serviciu dificil, cu un volum mare de muncă şi interacţiune directă cu cititorii, a format tineri bibliotecari, fiind un model de competenţă, bună comunicare, ambiţie şi tenacitate. Pasionată de artă, din 1998 a organizat expoziţii de artă în bibliotecă, în Galeria de pe scară, stimulând pe artiştii braşoveni. A contribuit decisiv la îmbogăţirea colecţiei de artă a bibliotecii pe care a descris-o în albumul Pinacoteca (două ediţii, 2006 şi 2008), în colaborare. Cu talent şi multă muncă, a devenit un artist iconar, exersând pictura pe sticlă şi expunând în expoziţii de grup, dar şi personale. La începutul lui 2006 se pensiona de la bibliotecă, dar a continuat să fie activă în domeniul culturii şi al cărţilor, la Muzeul Civilizaţiei Urbane şi la librăria Okian din Braşov. La 7 august 2014, s-a stins din viaţă, lăsând în urmă amintirea unui om pentru care cartea, cititul şi cultura erau un crez şi un stil de viaţă. Pentru ceilalţi, Monica Andriesei a rămas un model de bibliotecar şi o persoană deschisă şi generoasă. Date mai multe veţi găsi în revista Biblioteca nr. 11/2014.
           
Recent, fiica Monicăi Andriesei, medicul Paula Zimbrean, a dorit să înfiinţeze un premiu care să poarte numele mamei ei şi a avut generozitatea să ofere acest premiu unui bibliotecar merituos, activ în domeniul bibliotecilor publice. Dorinţa atât a familiei cât şi a Bibliotecii Judeţene Braşov, care a fost consultată în alegerea candidaţilor pentru premiu, a fost aceea de a răsplăti activitatea meritorie a bibliotecarilor şi de a promova repere şi valori în domeniul bibliotecii, instituţie pe care Monica Andriesei a preţuit-o şi onorat-o. Din acest motiv, juriul braşovean a vrut să extindă acest premiu de la judeţul Braşov la nivel naţional şi a luat în considerare bibliotecari din România. Alegerea s-a oprit asupra doamnei IONELIA ŞERBAN, bibliotecară la Biblioteca publică Ion Ghelu Destelnica” din comuna Stelnica, judeţul Ialomiţa. Premierea a avut loc sâmbătă, 19 noiembrie 2016, la Mediateca Bibliotecii Judeţene George Bariţiu Braşov, în cadrul secţiei la care a contribuit prin munca ei Monica Andriesei, în mijlocul şezătorii braşovene, unde invitata şi premiata noastră a fost primită cu bucurie şi interes.
           
Născută în comuna Stelnica, județul Ialomița, Ionelia Şerban a absolvit Liceul Agroindustrial din Slobozia în anul 1990. Între anii 1991-1993 a fost director al Căminului cultural din satul Maltezi, comuna natală, pentru ca din 1993 să devină bibliotecar la biblioteca publică din aceeași localitate. Ca slujitor al bibliotecii, Ionelia a fost şi este un liant al comunităţii. Perseverentă, harnică și cu spirit de inițiativă, a vrut să facă din bibliotecă un centru pentru comunitate. A observat oamenii și tot ce era în jurul ei, a comunicat atât cu instituțiile, cât și cu persoanele responsabile din comună, deschizând calea unor parteneriate și colaborări utile și eficiente. A fost tehnoredactor al monografiei localităţii, autor inginer Ion Munteanu, care a apărut cu susţinere financiară locală, postând şi o variantă electronică pe blogul bibliotecii. Blogul bibliotecii (http://stelnica.blogspot.ro/) a devenit cel mai bun instrument de cunoaştere şi informare despre activitatea bibliotecii şi a comunităţii. Biblioteca este implicată în manifestările comunitare din Stelnica, este colaborator al şcolii, bibliotecara fiind coordonator în colaborare cu profesorul de limba română al revistei şcolare „Frânturi de gânduri”, ce apare de 3 ani, cu sprijinul financiar al primăriei şi care a obţinut premii la concursul de reviste şcolare. Pe măsură ce societatea informațională își impunea cerințele ei, bibliotecara a ales să aprofundeze cunoştinţele în domeniul tehnologiilor informaţionale moderne prin cursurile şi programele de perfecţionare continuă urmate. Prin programul Biblionet, biblioteca publică din comuna Stelnica a început să ofere noi servicii de bibliotecă utilizatorilor şi cursuri de cultura informaţiei locuitorilor. Biblioteca s-a schimbat şi bibliotecara mărturiseşte bucuria împlinirii pe care o simte: "Ce satisfacţie mai mare poţi avea, decât atunci când vezi că ai putut rezolva o problemă unui om care a apelat la tine ca la ultima persoană ce l-ar putea ajuta?!"


De fapt, ceea ce a reușit bibliotecara din această micuță comună a fost să stabilească relații și să mobilizeze resursele în jurul bibliotecii, construind o comunitate şi izbutind să aibă impact, să influenţeze în bine viaţa oamenilor. Cum? Un proverb înțelept spune că Omul sfințește locul. Doamna bibliotecară Ionelia Șerban a înțeles că biblioteca nu trebuie să fie izolată de oameni și a ales să lucreze cu oamenii, să facă o bibliotecă pentru oameni. Dincolo de cursurile absolvite, ceea ce a recomandat-o pe bibliotecara Ionelia Șerban pentru acest premiu este caracterul. Darul de a fi un bibliotecar chivernisit în sensul de a gospodări cu economie, talent și eficiență resursele, de a căuta și găsi alte finanțări, de a vedea șanse acolo unde alții văd doar dificultăți este unul rar și trebuie răsplătit cum se cuvine. De aceea alegerea noastră a fost Domnia Sa.
(Ruxandra Nazare, Biblioteca Judeţeană George Bariţiu Braşov)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu