Coordonarea metodică şi formarea profesională*

Două dintre cele mai importante atribuţii ale unei biblioteci judeţene sunt coordonarea metodică a bibliotecilor publice din judeţ şi formarea pofesională continuă a bibliotecarilor de la bibliotecile publice din judeţ, inclusiv de la biblioteca judeţeană.

Fără conştientizarea importanţei acestor două atribuţii - de către managementul bibliotecii judeţene şi metodist/metodişti (pe de o parte) şi de către autorităţile judeţene/locale finanţatoare (pe de altă parte) – statutul de bibliotecă „judeţeană” există doar din punct de vedere teoretic. Neîndeplinindu-şi două dintre cele mai importante funcţii ale sale – mai ales că acestea sunt cele care îi dau legitimitate în relaţia cu teritoriul – o astfel de bibliotecă judeţeană se rezumă la a funcţiona ca bibliotecă municipală (a reşedinţei de judeţ). Sigur, o biblioteca “judeţeană” aflată în această situaţie poate fi foarte performantă, poate oferi cele mai moderne şi diversificate servicii pentru publicul de toate vârstele şi îi poate avea înscrişi sau deserviţi sub formă de utilizatori pe aproape toţi cetăţenii municipiului-reşedinţă de judeţ. Însă „judeţeană”, cu adevărat, biblioteca respectivă nu va fi nicio clipă şi nici nu va fi luată în consideraţie ca atare, până nu:

- îşi organizează (înfiinţează, unde este cazul) cadrul în care se realizează coordonarea metodică şi formarea profesională continuă pentru teritoriu

- încadrează/ specializează (dacă dacă este cazul) metodist/metodişti, în funcţie numărul de numărul de localităţi ale judeţului, în care trebuie să funcţioneze tot atâtea biblioteci publice.

Cadrul în care se realizează coordonarea metodică şi formarea profesională continuă. Obiectivele.

În esenţă, primul pas pentru împlinirea dezideratului “coordonarea metodică şi formarea profesională a bibliotecarilor publici din judeţ” constă în înfiinţarea/organizarea Biroului (Compartimentului) de Coordonare Metodică şi Formare Profesională.

Acest birou este constituit din unul sau mai mulţi metodişti, direct implicaţi în urmărirea unor obiective clare:

a)     funcţionarea unei biblioteci publice în fiecare localitate - comună, oraş, municipiu - cum prevede, de altfel, şi Legea bibliotecilor

b)    încadrarea/ formarea, pentru fiecare bibliotecă publică din judeţ, de personal calificat/ în curs de calificare; numărul de bibliotecari este stabilit tot conform Legii bibliotecilor, care se raportează la populaţia comunităţii deservite

c)     susţinerea “cauzei” bibliotecii publice în faţa administraţiei publice locale finanţatoare şi, în general, a autorităţilor

d)    îndrumarea şi evaluarea[**] continuă a bibliotecarilor publici d.p.d.v. metodic şi, în general, din punct de vedere a tot ceea presupune buna funcţionare a unei biblioteci moderne, care înfiinţează şi dezvoltă servicii pe măsura nevoilor comunităţii

e) formarea profesională continuă a bibliotecarilor care activează în bibliotecile publice.

Aria de activitate a personalului Biroului de Coordonare Metodică şi Formare Profesională cuprinde, aşadar:

- una bibliotecă județeană şi filialele acesteia (dacă există), cu pre­ci­za­rea că, pentru biblioteca judeţeană şi filialele ei, Biroul de Coordonare Me­todică şi Formare Profesională îşi exercită doar funcţia de formare pro­fe­sio­nală, nu şi de coordonare metodică (aceasta se realizează potrivit organi­gra­mei proprii a bibliotecii judeţene)

- X biblioteci municipale şi filialele acestora, dacă există

- Y biblioteci orăşeneşti şi filialele acestora, dacă există

- Z biblioteci comunale şi filialele acestora, dacă există

Cum obiectivele a), b), c) nu fac obiectul prezentului capitol, ne vom referi în continuare doar la obiectivele d) şi e).

Asistenţa metodică de îndrumare şi evaluare[1]  - obiectivul d)

Activitatea de îndrumare şi monitorizare a bibliotecilor publice, realizată de către Biroul de Coordonare Metodică şi Formare Profesională, pentru bibliotecile publice din judeţ, vizează:

- organizarea cât mai eficientă a serviciilor existente

- asistența şi susţinerea pentru înființarea de servicii noi, adaptate nevoilor comunităţii

- optimizarea funcţionării bibliotecii, în general, inclusiv din punct de vedere al cultivării unei relaţii cât mai funcţionale cu administraţia publică finanţatoare, organizării de activităţi s.a.

- identificarea de indicatori relevanți atât pentru analiza impactului serviciilor bibliotecii, cât şi în vederea înfiinţării de noi servicii, realizării de parteneriate, accesării de programe şi proiecte naţionale şi internaţionale etc.

Efectuarea deplasărilor metodiştilor în judeţ se va organiza astfel încât o bibliotecă să poată fi vizitată, în medie, de cca. 4 ori pe an.

Cu prilejul vizitării fiecărei biblioteci publice, în funcţie şi de situaţia pe care metodistul o cunoaşte foarte bine de la precedenta vizită, vor fi avute în vedere, cu precădere, urmă­toa­rele repere evaluative:

a)       aspectul general al bibliotecii, de la firmă şi intrarea în instituţie, orarul de func­ţionare avizat de primar (ideal ar fi ca acesta să acopere şi câteva ore din week-end) etc., până la dispunerea rafturilor cu cărţi, a mobilerului şi echipa­men­telor IT, microclimat, curăţenie s.a.m.d.

b)       orientarea achiziţiilor de publicaţii în funcţie de structura existentă a colecţiilor, de nevoile utilizatorilor, toate acestea corelate cu normele în vigoare şi bugetul (puterea economică) a comunei/ oraşului

c)     evidenţele pentru: achiziţiile curente de carte şi publicaţii periodice; utilizatorii bibliotecii; unităţile circulate; informaţiile şi referinţele solicitate; nr. vizite la bibliotecă etc.

d)       mijloacele şi procedeele prin care bibliotecarii atrag utilizatorii, stimulează lectura şi, în general, utilizarea informației oferite de bibliotecă, în cadrul comunităţii

e)       organizarea colecţiilor, pornind de la prelucrarea, clasificarea, catalogarea în sistem tradiţional şi electronic a u.b. deţinute de bibliotecă

f)        organizarea şi desfăşurarea activităţilor/ manifestărilor specifice bibliotecii

g)    parteneriatele (relaţiile) bibliotecii cu celelalte instituţii locale, pentru o conlucrare eficientă pe plan administrativ, cultural şi social;

h)    posibilitatea de înfiinţare de (noi) filiale sau puncte de împrumut ale bibliotecii, în satele îndepărtate de centrul localităţii

i)      ponderea utilizării computerelor şi tehnologiei informaţiei în activitatea curentă de bibliotecă (gestiune, corespondenţă etc.) şi în dezvoltarea de servicii pentru public

j)      Pregătirea şi furnizarea datelor statistice şi, în general, a oricăror informatii solicitate de diverse institutii;

k)     Mijloacele prin care instituţia îşi face cunoscută activitatea, atât prin rapoarte şi informări către Consiliul Local şi Primar, cât şi prin modalităţi de adresare către publicul utilizator şi non-utilizator al bibliotecii

Reperele evaluative a) - k) nu vor fi utlizate “egal” şi în acelaşi grad de exigenţă, aşa cum sunt enunţate, în toate bibliotecile publice vizitate de metodist/ metodişti, cu atât mai puţin în cadrul aceleiaşi vizite.

Este firesc să procedăm astfel, întrucât  bibliotecile publice din judeţ, pe de o parte, şi bibliotecarii publici care activează în acestea, pe de altă parte, constituie entităţi deosebit de eterogene. În plus, bibliotecarii sunt influenţaţi covârşitor de factori externi (de ex. primăria, poate conducerea şcolii care găzduieşte biblioteca, posibil şi soţul bibliotecarei, chiar perceptele religioase!) deloc sau greu controlabili. De exemplu – situaţie întâlnită recent – instalarea computerelor furnizate prin programul Biblionet conform programării la o anumită oră (după amiaza) nu s-a putut face din cauza convingerilor religioase care nu-i permiteau bibliotecarei să deschidă biblioteca la acea oră. Este evident că a exercita orice formă de presiune pentru impunerea unui orar de funcţionare a bibliotecii care să contravină religiei bibliotecarei nu trebuie să se întâmple.

La sfârşitul fiecărei vizite într-o bibliotecă publică, metodistul îi va explica bibliotecarului local care sunt “priorităţile zero” pe care trebuie să le aibă în vedere, ce trebuie să înfăptuiască până la următoarea vizită, fixâdu-se totodată termene pentru ceea se poate rezolva relativ uşor  (de ex. firma instituţiei, orarul de funcţionare, reaşezarea mobilierului) şi  orizonturi de timp, pentru cerinţe mai complexe, cum ar fi mutarea bibliotecii într-un sediu nou, extinderea într-un spaţiu adiacent, înfiinţarea unei filiale etc.

În teren - după înfiinţarea Biroului metodic (sau dacă biblioteca judeţeană n-a exercitat nici un fel de infuenţă/ autoritate în teritoriu) - îndrumarea şi evaluarea bibliotecarior  trebuie să înceapă  progresiv, pedagogic, reperele evaluative fiind luate în consideraţie treptat  - “cu linguriţa” – chiar dacă ele au fost/ sunt enunţate şi anunţate, discutate în integralitatea lor, în cadrul întâlnirilor profesionale organizate centralizat, la biblioteca judeţeană.

Formarea profesională continuă a bibliotecarilor care activează în bibliotecile publice - obiectivul e)

Şi pentru înfăptuirea obiectivului “e)” metodistul (metodistul coordonator, în situaţia în care există mai mulţi metodişti) are de urmarit câteva coordonate fără de care reuşita este pusă din start sub semnul întrebării, oricât de mult entuziasm şi bune intenţii ar exista sau ar fi declarat ca existent.

În procesul de formare profesională continuă a bibliotecarilor din judeţ, metodistul (metodistul coordonator, în situaţia în care exită mai mulţi metodişti) cooptează – în funcţie de necesităţi – unul sau mai mulţi traineri acreditaţi CNFPA (prin Programul Biblionet sau nu). 

Notă: este  elementar, se subînţelege ca normalitate, însă trebuie menţionate şi următoarele: în întreg procesul de formare profesională continuă, şi metodistul, dar şi trainerul (trainerii) îl vor trata pe bibliotecar ca pe un egal, vor avea tact şi răbdare, nelăsând să transpară în niciun fel atitudini de superioritate sau de altă natură. 

Cu ocazia vizitelor în bibliotecile publice din judeţ, pentru chestiuni punctuale, neconsumatoare de mult timp, metodistul îi va instrui pe bibliotecari ad-hoc, nelăsând rezolvarea unei nevoi de formare „mărunte”, constatate „pe viu”, în seama cursurilor de specialitate sau a sesiunilor de pregătire profesională continuă organizate la nivel centralizat sau pe centre metodologige. De exemplu, dacă un bibliotecar are nevoie de o părere avizată cu privire la o anume atitudine care trebuie adoptată faţă de administraţia locală finaţatoare, încheierea unui parteneriat, întocmirea unui program/afiş etc. ori de o minimă instruire privind realizarea unui album foto online de promovare a bibliotecii sau a unui proiect al ei, metodistul nu va ezita să ofere cele mai bune sfaturi. Este recomandabilă mai ales învăţarea practică, non-formală (din experienţa noastră, aceasta s-a dovedit de departe cea mai eficientă).

Dar astfel de lucruri nu se rezolvă doar în timpul vizitelor metodistului în teritoriu, interacţiunea metodist-bibliotecar din judeţ este permanentă şi este de neimaginat o corectă coordonare metodică, fără ca metodistul să aibă datele de contact ale tuturor bibliotecarilor (telefon mobil şi e-mail). De asemenea, toţi bibliotecarii din judeţ trebuie să aibă datele de contact ale metodistului, care trebuie să-şi asume obişnuinţa de a fi sunat şi de a i se solicita sprijinul. Legat de aceasta şi de o corectă abordare relaţiei bibliotecă judeţeană – administraţie locală finanţatoare de bibliotecă, este tot de neimaginat un metodist care nu are numerele de telefon mobil ale primarilor din judeţ şi nu cultivă o relaţie de bună colaborare cu aceştia. Se înţelege că, după alegeri, primarii noi trebuie abordaţi cu prioritate, face-to-face, de către metodist, trebuie asiguraţi de sprijinul bibliotecii judeţene pentru biblioteca publică a localităţii lor etc. etc., noii aleşi fiind astfel obişnuiţi încă din start cu normalitatea ca metodistul să-i abordeze direct în orice chestiune ce ţine de buna funcţionare a bibliotecii locale, de formarea profesională continuă a bibliotecarului s.a.m.d.

Întrucât de pe urma fiecărei vizite într-o bibliotecă şi a fiecărei interacţiuni cu biblio­te­carii reies nevoi de formare profesională a acestora, datele constatate sunt consemnate, centra­lizate, analizate şi stau la baza programelor anuale sau multi-anuale de formare profesională continuă.

În baza constatării nevoilor de formare ale bibliotecarilor din judeţ – mai eficient decât metodistul, nimeni nu poate constata şi evalua nevoile de formare ale bibliotecarilor (nici nu este îndrituit, d.p.d.v. legal, altcineva) – se conturează cea mai eficientă modalitate prin care nevoile de formare sunt rezolvate.

În funcţie de mai mulţi factori - printre care numărul de potenţiali cursanţi, disponibilitatea acestora pentru un anume program (de câteva ore sau mai multe zile), posibilităţile de facto legate de locaţie, logistică, eventuale costuri pentru materiale, suporturi de curs etc. - metodistul organizează cursuri sau sesiuni de formare/ actualizare a cunoştinţelor în cea mai adecvată formă pe care o consideră de cuviinţă.

Cursurile şi sesiunile de formare profesională pot fi organizate la biblioteca judeţeană şi/ sau pe centre metodologice. Cele mai bune practici ne-au arătat că sesiunile de formare organizate în biblioteci dintr-o zonă (prin rotaţie) pot fi foarte eficiente, duc la excelente schimburi de experienţe, contribuie la diseminarea de reuşite pe anume componente ale activităţilor specifice bibliotecarilor, iar cei mai buni bibliotecari pot fi folosiţi ca resursă şi exemplu de succes (care convinge, poate, mai mult decât orice metodist sau trainer). Astfel de practici contribuie, în plus, la declanşarea unui soi de „competiţie” benefică între bibliotecari şi îi relevă, de asemenea, pe cei mai buni în anume domenii de interes (hobby sau măcar preocupare personală): conservarea patrimoniului material şi imaterial, promovarea istoriei locale, tradiţiilor, ecologismului, alimentaţiei sănătoase etc.

Cursurile şi sesiunile de formare profesională continuă a bibliotecarilor publici din judeţ sunt cuprinse în strategia de dezvoltare  a instituţiei, în planurile multianuale şi anuale şi sunt organizate, de asemenea, ori de câte ori se impune aceasta sau când se obţin eventuale finanţări/ sponsorizări în acest scop.

În toate cazurile, cursurile şi sesiunile de formare profesională continuă sunt anunţate în timp util de către Biroul (Compartimentul) de Coordonare Metodică şi Formare Profe­sio­nală şi publicate pe pagina electronică oficială a bibliotecii judeţene.

La cursurile şi sesiunile de formare profesională sunt cooptaţi, fireşte, şi bibliotecarii de la biblioteca judeţeană, în funcţie de nevoile lor de formare.

Dat fiind specificul profesiei, cu atât mai mult în cazul bibliotecilor moderne, în care IT-ul şi Internetul au roluri din ce în ce mai însemnate, nu există şi nu pot exista reguli stricte în privinţa formării profesionale continue (“cap-coadă”) a unui bibliotecar; nimeni nu poate susţine, cu argumente de necombătut, că un bibliotecar (mai ales unul începător) trebuie să înveţe întâi “a”-ul alfabetului profesiei, şi abia apoi literele “b”, “c”, “d”.  Însă principii, chiar ferme, în acest sens există şi trebuie să existe: aşa cum, până de curând, era de neimaginat un bibliotecar nefamiliarizat cu CZU şi cu “Bazele biblioteconomiei”, bibliotecarul zilelor noastre nu poate funcţiona fără cunoştinţe, abilităţi şi deprinderi dintre cele mai diverse, între acestea capacitatea de bun strateg, organizator, comunicator (inclusiv în new media) figurând la loc de cinste.

Pentru o cât mai corectă conştientizare a imperativelor care trebuie să guverneze formarea profesională a bibliotecarilor, recomandăm  documentul IFLA “Dezvoltarea profesională continuă a bibliotecarilor: principii şi acumularea celei mai bune experienţe”, tradus in 2008 de Lia Sabău:

Dezvoltarea profesională continuă a bibliotecarilor:

Principii şi acumularea celei mai bune experienţe

Introducere

Calitatea serviciilor asigurate de biblioteca publică şi de instituţiile de ştiinţa informaţiei pentru publicul larg depinde de experienţa angajaţilor acestora. Schimbarea constantă a nevoilor societăţii, tehnologiile în continuă evoluţie şi dezvoltarea cunoştinţelor profesionale cer stringent ca cei ce oferă informaţia să îşi mărească orizontul de cunoaştere şi să îşi îmbunătăţească deprinderile prin învăţare continuă. Aşa cum se menţionează în Manifestul Bibliotecilor Publice al IFLA/UNESCO din 1994 – http://www.ifla.org/VII/s8/unesco/eng.htm:

„Bibliotecarul este un intermediar activ între utilizatori şi sursele de informare. Educaţia profesională continuă a bibliotecarului este indispensabilă pentru asigurarea celor mai bune servicii de bibliotecă”.

Cele mai profesioniste servicii oferite de bibliotecă depind de buna pregătire şi instruirea continuă a personalului acesteia, astfel încât calitatea oportunităţilor educaţionale curente este de interes vital pentru bibliotecari. Acest document stabileşte principiile care trebuie să asigure o dezvoltare profesională continuă de o înaltă calitate a personalului unei biblioteci. Acest document a fost dezvoltat de către Departamentul de Dezvoltare Profesională Continuă şi Învăţare la Locul de Muncă (Continuing Professional Development and Workplace Learning Section, CPDWL) al IFLA, cu ajutorul membrilor săi şi al fondurilor pentru mici proiecte acordate de IFLA.

Principii de bază

Responsabilitatea educării şi dezvoltării profesionale continue revine persoanelor fizice, instituţiilor angajatoare, asociaţiilor profesionale şi programelor de invăţămant în domeniul biblioteconomiei si ştiinţei informării. Declaraţiile referitoare la resursele umane şi la etica profesională trebuie să recunoască obligaţia garantării avantajelor şi accesului personalului din domeniul biblioteconomic/ştiinţei informării la oportunităţile de învăţare continuă.

Cea mai bună experienţă necesită existenţa următoarelor:

1. Evaluarea periodică a nevoilor de învăţare

2. Gamă largă de oportunităţi de învăţare, atât formală, cât şi informală; oferte precise făcute în mai multe formate şi destinate să vină în întâmpinarea unor nevoi clare, în module structurate pentru acoperirea subiectelor de la nivel introductiv până la cel avansat.

3. Spirit organizaţional şi managerial din partea celor delegaţi să se ocupe de dezvoltarea profesională şi educarea continuă a personalului, oameni care să aibă experienţă în educarea continuă a adulţilor.

4. Diseminarea largă a informaţiei privind educarea continuă şi a surselor de informaţie, descrise în mod clar.

5. Activităţi legate de educarea continuă, care: să includă obiective legate de învăţare aliniate unor nevoi clare; să urmeze principiile proiectului de instruire şi a teoriei învăţării; să selecteze instructori de curs pe baza cunoştinţelor acestora în domeniu şi a abilităţilor lor de predare; să aibă mereu în vedere transferul de cunoştinţe şi feedback-ul.

6. Documentare substanţială vizavi de participarea persoanelor fizice la procesul de învăţare şi recunoaşterea învăţării continue în procesul de angajare şi în cel al luării deciziilor de promovare.

7. Un minim de 0,5 până la 1% din bugetul instituţiei alocat dezvoltării profesionale, după cum se menţionează în Serviciile de bibliotecă publică: liniile directoare IFLA/UNESCO pentru dezvoltare http://www.ifla.org/VII/s8/proj/publ97.pdf

8. Aprox. 10% din orele de muncă să fie asigurate atât pentru participarea la workshop-uri/ateliere de lucru, conferinţe, învăţare la locul de muncă şi alte activităţi educaţionale, cât şi pentru proiecte de învăţare informală.

9. Evaluarea ofertelor şi programelor de educaţie continuă şi de dezvoltare profesională.

10. Un program de cercetare care să evalueze starea DPC (Dezvoltării Profesionale Continue) şi care să examineze eficacitatea şi rezultatele educării continue şi a programelor de dezvoltare profesională continuă.

Mai jos, se regăsesc pe scurt formulările din literatura de specialitate şi din discuţiile pe larg purtate pe marginea fiecăruia dintre principiile enumerate:

1. Cea mai bună experienţă necesită o evaluare periodică a nevoilor de învăţare pentru atingerea performanţei, în care să se implice atât angajaţii, cât şi conducerea instituţiei, toate acestea însoţite de obiective şi ţeluri organizaţionale. Totodată, procesul de dezvoltare profesională trebuie să funcţioneze în vederea creşterii şi îmbunătăţirii atât a calităţilor personale, cât şi a celor profesionale, dacă domeniul urmează să devină un potenţial serviciu pus în slujba societăţii. În consecinţă, persoane fizice, instituţii şi asociaţii profesionale – toate poartă responsabilitatea evaluării periodice a nevoilor de învăţare.

2. Cea mai bună experienţă presupune ca cei responsabili cu asigurarea programelor de educaţie continuă (EC) sau studiu şi dezvoltare la locul de muncă să creeze sau/şi să pună la dispoziţie o gamă largă de activităţi şi produse destinate să vină în întâmpinarea nevoilor de învăţare legitime. Formele şi gradele de complexitate trebuie să varieze suficient de mult pentru a se putea plia diferitelor stiluri de învăţare şi nevoilor proprii, nivelurilor de la începător la avansat. Trebuie luate în considerare atât diferenţele culturale şi lingvistice, cât şi cele legate de fusul orar şi de locul desfăşurării. Resursele de învăţare – cum sunt colecţiile profesionale, procesul de îndrumare şi de instruire – trebuie să fie puse la dispoziţie la locul de muncă, iar personalul să aibă acces la îndrumarea, planificarea şi implementarea agendelor de dezvoltare profesională individuală.

3. Cea mai bună experienţă necesită dăruire managerială; politici oficiale care explică în detaliu ceea ce se aşteaptă din partea atât a personalului, cât şi din cea a organizaţiei în conformitate cu CPDWL; coordonatori de pregatire a dezvoltării personalului care să fie sprijiniţi de administraţie şi care să aibă experienţă în a construi şi a aplica programele.

4. Cea mai bună experienţă necesită ghiduri spre portaluri de învăţare, centre de schimburi de informaţii pentru EC, liste electronice de discuţii şi alte surse de informare despre cursuri, produse educaţionale, conferinţe şi alte oportunităţi de învăţare care pot fi diseminate uşor şi peste tot, printr-o varietate întreagă de canale. Cursanţii trebuie să se poată conecta la resursele potrivite printr-o reţea internaţională de centre de schimburi de informaţii şi de funcţii consultative. Activităţile educative trebuie descrise foarte precis, în ideea: nevoii de cunoştinţe preliminare; accesului la informaţie şi la tehnologia comunicaţiei, si, după caz; a rezultatelor scontate; costurilor; etc.

5. Cea mai bună experienţă are nevoie ca ofertele formale în ceea ce priveşte EC să fie prezentate de experţi în domeniu care, de asemenea, să fie şi buni instructori. Sistemele DPC trebuie să asigure şi oportunităţi de instruire a instructorilor. Angajatorii trebuie să depună mai multe eforturi în asigurarea unui mediu în care personalul să fie încurajat să aplice ceea ce a învăţat.

6. Cea mai bună experienţă garantează beneficiarilor de EC formală că participarea lor la cursuri este verificată şi înregistrată (folosind, de exemplu, unităţile de credit pentru educaţie continuă ale Asociaţiei Internaţionale pentru Educaţie si Pregătire Continuă (International Association for Continuing Education and Training--IACET). Personalul trebuie încurajat să îşi creeze portofolii pentru a-şi atesta preocuparea pentru învăţătură, atât formală, cât şi informală. Atunci când iau decizii ce privesc personalul, angajatorii trebuie să ia în considerare eforturile angajaţilor pentru a-şi dezvolta deprinderile şi cunoştinţele.

7. Cea mai bună experienţă necesită alocarea unui procentaj adecvat din bugetul instituţiei pentru dezvoltarea personalului. Cât de „adecvat” este acesta variază în funcţie de gama de nevoi şi de circumstanţe dintr-o situaţie dată. 2% din bugetul alocat pentru personal pare un obiectiv rezonabil, în cazurile în care cheltuielile pentru dezvoltarea personalului nu sunt specificate în mod consecvent.

8. Cea mai bună experienţă are nevoie ca angajatorii să acorde personalului timp liber cu plată pentru ca aceştia să poată participa la conferinţe şi workshop-uri/ateliere de lucru care au relevanţă pentru munca pe care o desfăşoară şi, de asemenea, să le permită ca o parte din timpul petrecut la locul de muncă să o dedice studiului. Un minim de 10% din orele de muncă ar putea fi alocate pentru aceasta.

9. Cea mai bună experienţă necesită ca cei care asigură EC să primească şi un feedback de la cei pe care îi instruiesc, şi asta nu numai la încheierea evenimentelor legate de EC, ci şi prin efectuarea de evaluări periodice ulterioare, pentru a determina efectul pe care l-a avut EC în practică. Rezultatele evaluării trebuie folosite pentru îmbunătăţirea ofertelor viitoare în domeniul EC şi, de asemenea, trebuie să aibă un rol important în mijlocirea evaluărilor necesităţilor din domeniu. Programele DPC din cadrul instituţiilor şi organizaţiilor necesită, şi ele, evaluări periodice ale eficienţei şi a conducerii acestora.

10. Cea mai bună experienţă necesită existenţa unor studii relevante privind practicile cele mai de succes pentru dezvoltarea profesională, coroborate cu evaluarea calităţii instituţiilor participante. Asemenea studii trebuie să promoveze modalităţi de înţelegere şi de aplicare a unei DPC eficiente şi să poată justifica resursele cheltuite în acest scop. Efectuarea unor asemenea studii trebuie să beneficieze de cooperarea şi sprijinul unui grup reprezentativ de instituţii internaţionale, iar rezultatele să fie diseminate pe scară largă.

---

 [*] Modesta mea propunere de conţinut pentru "Ghidul metodistului" (nu am stabilit încă titlul final al produsul), la care lucrăm în cadrul Grupului Impact. Fac precizarea că rândurile de mai sus au avut ca bază de pornire o structură (de "ghid") a cărei origine va fi anunţată la momentul oportun. Mulţumiri anticipate pentru orice îmbunătăţire a ideilor şi formulărilor!
[1] În acest capitol tratăm „evaluarea” doar în vederea stabilirii nevoilor de formare.

Valentin Smedescu